Cautare

Centrul de informare comunitară si Depozit Legal

Centrul de informare comunitară si Depozit Legal

Facebook

  • răspunde solicitărilor utilizatorilor privind lectura, studiul, informarea,  documentarea şi dezvoltarea profesională,
conform principiilor educaţiei permanente, nevoilor de socializare şi comunicare,  de petrecere a timpului liber prin servicii  moderne de împrumut la domiciliu şi modul de lectură în cadrul Centrului de Informare Comunitară, cât și prin proiecte specifice;  
  • asigură accesul gratuit şi nediscriminatoriu la un fond de peste 5000 publicaţii (carte, periodice și seriale) şi non-publicaţii specializate pe următoarele domenii de interes: administraţie publică locală,  centrală şi europeană, politici publice; organizaţii şi instituţii locale, naţionale şi internaţionale; istoricul construcţiei europene UE, evoluţii contemporane şi perspective ale dezvoltării, instituţii şi politici europene; drept comunitar, jurisprudenţă UE, drepturile omului şi protecţia juridică a drepturilor omului, jurisprudenţă CEDO; programe, proiecte şi legislaţie din spaţiul UE; burse şi programe de formare continuă; 
  • asigură accesul  gratuit şi nediscriminatoriu la bazele  de date specializate de care dispune biblioteca sau la care are acces gratuit;
  • asigură suport specializat pentru orientarea utilizatorilor şi definitivarea solicitărilor de lectură, studiu, informare şi documentare ale acestora, asigurându-le contra-cost servicii de copiere şi multiplicare după publicaţiile compartimentului, extrase din baze de date specializate și Internet etc;
  • elaborează şi participă la implementarea Strategiei de comunicare a informaţiei europene la nivel local susţinând fluxul informaţional european la nivel comunitar, organizează evenimente cu vocaţie locală şi europeană în parteneriat cu instituţii și servicii publice descentralizate cu rol de informare europeană;
  • realizează Bibliografia Locală în scopul constituirii memoriei culturale locale, a cunoaşterii evoluției în timp şi spaţiu a istoriei comunităţii nemţene, a instituţiilor şi personalităţilor locale;
  • asigură asistenţă de specialitate în regăsirea informaţiilor solicitate, utilizarea echipamentelor IT, elaborarea documentelor electronice, comunicare via Internet;
  • oferă consultanţă de specialitate pentru iniţiere în cunoaşterea colecţiilor şi pentru formarea unor deprinderi de muncă intelectuală, prin îndrumarea căutărilor utilizatorilor în scopul identificării informaţiilor bibliografice şi comunitare solicitate, navigare Internet şi baze de date specializate;
  • constituie şi dezvoltă colecţiile Depozitului Legal Judeţean, prin colectarea şi conservarea documentelor din producţia editorială/tipografică nemţeană;
  • efectuează activităţi şi operaţiuni specifice informării bibliografice şi împrumutului interbibliotecar intern şi internaţional;
  • organizează cursuri gratuite de formare şi dezvoltare profesională şi personală pentru copii, tineri, adulţi şi seniori în diverse domenii: educaţie civică, antreprenoriat, istorie locală, cultură şi civilizaţie europeană, coding, voluntariat, povestiri digitale;
  • oferă facilităţi, cooperări, parteneriate şi spaţii gratuite pentru organizarea unor colocvii, simpozioane, expoziţii de publicaţii, workshop-uri, vizite de informare şi documentare în grup;
  • oferă posibilităţi de voluntariat pentru membrii comunităţii prin dezvoltarea unor proiecte dedicate promovării cărţii şi lecturii publice, formării şi dezvoltării cetăţeniei active în biblioteci prin implicarea în diverse programe dedicate tinerilor, adulţilor, dar şi copiilor;
  • oferă găzduirea unor activităţi metodice ale personalului didactic, lecții demonstrative, simpozioane, colocvii, dar şi prezentări ale serviciilor de bibliotecă grupurilor de elevi şi cadre didactice (Turul bibliotecii – Biblioteca de la A la Z);
  • organizează activităţi de informare-educare pe diverse teme, expoziţii tematice de documente conform Calendarului anual de activităţi culturale şi educare-informare al bibliotecii judeţene, în scopul implementării conceptului educaţiei permanente în comunitate.

  • Bibliotecari

    Amelia Bran
    Iuliana Bucur
    Nicoleta Solomon

    Adresă şi contact
    Bd. Republicii, nr.15A
    610005, Piatra Neamţ
    Tel.:(0233) 211524, int. 104
    e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.