Cautare

Concert cameral Trio Dolcissime la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“

Concert cameral Trio Dolcissime la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“

Formația camerală Trio Dolcissime a susținut concertul „Magia cântului“ în Sala Cupola a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț, miercuri, 7 martie 2018, de la ora 13:00.

Manifestarea culturală s-a desfășurat sub egida Universității Naționale de Arte „George Enescu“ Iași, s-a bucurat de sprijinul acordat de Lions Club Piatra-Neamț și a fost organizată de conf. univ. dr. Paula Ciochină.
Programul a cuprins duete vocale cu pian de C. Saint-Saëns, C. Franck, L. Delibes, J. Brahms.
Trio Dolcissime a luat ființă în anul 2011 și este format din conf. univ. dr. Cristina Simionescu – soprană, conf. univ. dr. Paula Ciochină – mezzosoprană și lect. univ. dr. Brîndușa Tudor – pian.
Trio Dolcissime s-a aflat pentru a cincea oară la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, într-o tradiție a primăverii care numără deja cinci ediții anuale.

ALBUM FOTO

Trio Dolcissime 2018