Cautare

Veronica Filip, sărbătorită la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează manifestarea „Veronica Filip – un reper de excelență în educația preșcolară nemțeană“,

în cadrul proiectului „Să cunoaștem istoria județului prin memoria comunității. Oameni, locuri, fapte“. Partenerii manifestării sunt Casa Corpului Didactic Neamț, Grădinița cu Program Prelungit „Veronica Filip“ și Asociația „Veronica Filip“ din Piatra-Neamț. Evenimentul va avea loc miercuri, 11 septembrie 2019, cu începere de la ora 17:00, în Sala Info-Club II.

Alături de Veronica Filip vor vorbi profesoara Codruța Sava, fosta directoare a Grădiniței, profesoara Florentina Moise, directoarea Casei Corpului Didactic Neamț, profesorul emerit de matematică Gheorghe Dumitreasa și bibliotecarul Dan Iacob. Întâlnirea va fi moderată de prof. Mihaela Mereuță, directorul-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.

Veronica Filip s-a născut la 17 iulie 1934, în comuna Șagani, Cetatea Albă, Republica Moldova. Tatăl său, Anton Cernăuțeanu, a fost preot, iar mama, Alexandra Cernăuțeanu – învățătoare. După terminarea cursurilor primare și gimnaziale, a urmat primii trei ani de studiu la Liceul Pedagogic de Educatoare din Timișoara, iar anul IV la Liceul Pedagogic de Educatoare din Piatra-Neamț, absolvind în anul 1952.

Din primul an de învățământ a fost repartizată în orașul Piatra-Neamț, la Grădinița săptămânală nr. 1, iar în al doilea an a predat la Grădinița săptămânală de aplicație nr. 10 a Liceului Pedagogic de Educatoare. În anul 1955, a fost numită inspector pentru învățământul preșcolar a raionului Piatra-Neamț. Între anii 1958 și 1977 a fost educatoare-directoare la Grădinița cu orar redus nr. 2 din cartierul Precista, perioadă în care a primit titulatura de „Educatoare evidențiată“.

Absolventă a Școlii Populare de Artă, secția „Teatru de păpuși“, Veronica Filip a coordonat echipa de teatru a Liceului Pedagogic, cu care a participat la Festivalul Național de la București, obținând primul loc. A instruit cadrele didactice din județ, cu prilejul cursurilor organizate în vacanțe, în arta mânuirii păpușilor, confecționarea lor și regia spectacolelor.

În anul 1985, cu prilejul Concursului Național „Cea mai frumoasă casă pentru copii“, grădinița pe care o conducea a obținut locul I, rezultatul fiind consemnat în revista „Femeia“.

După 19 ani de profesat la Grădinița nr. 2, în anul 1987 a fost numită directoare la Grădinița cu program prelungit nr. 1 (acum Grădinița „Veronica Filip“), de unde s-a pensionat în anul 1990.

În martie 2002, Grădinița cu orar prelungit nr. 1 din Piatra-Neamț a primit, oficial, denumirea de „Veronica Filip“.

S-a implicat direct în realizarea experimentului cu tema desfășurat „Jocurile logice“, condus de regretatul profesor Gheorghe Iftimie și desfășurat, timp de 8 ani, la Grădinița cu orar prelungit nr. 1. Acest experiment s-a generalizat în țară, prin editarea manualului „Jocurile logice pentru cei mici și clasa I“.

Tatăl său, preotul Anton Cernăuțeanu, a făcut parte din  cea mai numeroasă familie de preoți din Basarabia. În 1940, a fost deportat în Siberia, pentru că, împreună cu alți 47 de preoți, a scris un memoriu către Stalin, exprimându-și dorința de a pleca din Regat. Ulterior, toți cei 48 de preoți au sfârșit în chinuri greu de imaginat, în lagărele bolșevice. Cu prilejul sfințirii Catedralei din Vatra-Dornei, la 22 octombrie 2002, părintele paroh Mihai Valică a amenajat o placă memorială intitulată „Închinare“ pe care este încrustat și numele preotului Anton Cernăuțeanu.

 „Am vrut să-mi retrăiesc copilăria prin copiii pe care i-am educat. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru ca preșcolarii să vină cu plăcere la grădiniță și am vrut să nu-i dezamăgesc pe cei care au investit încredere în mine“ – Veronica Filip.