Cautare

A trecut la Domnul Constantin Tomșa, un om al Bibliotecii

A trecut la Domnul Constantin Tomșa, un om al Bibliotecii

O veste ne-a sădit durerea în inimi: profesorul Constantin Tomșa, o voce distinctă în peisajul literar nemțean,

a trecut la cele veșnice, pe 29 iunie! Când îi rostim numele, gândul ne duce în primul rând la monumentala sa lucrare „Un dicționar al literaturii din județul Neamț – de la copiști la suprarealiști“, tipărită în anul 2014.
Născut pe 3 noiembrie 1939, în comuna Bârgăoani, s-a pensionat, după o carieră în învățământ, dar și la Comitetul de Cultură și Artă, în anul 2002. De atunci, a început să frecventeze cu regularitate Sala de lectură a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț, întocmind fișe pentru viitorul dicționar. An după an, fișele s-au adunat, profesorul începând, după apariția pe scară largă a calculatoarelor, transcrierea lor electronică. O muncă de Sisif, o voință de fier, culminând cu lansarea volumului, în sala mică de conferințe a hotelului Central din Piatra-Neamț. Cartea impresionează prin formatul mare, cu coperte cartonate, dar mai ales impresionează prin conținut.
Dar în paralel cu elaborarea dicționarului, ori după publicarea lui, profesorului Constantin Tomșa i-au apărut și alte volume: „Lucian Strochi sau Ieșirea din cuvânt“ (2003), „Cristian Livescu sau Viața interioară secretă a imaginilor“ (2005), „Costache Andone în competiție cu viața“, în colaborare (2009), „Mircea Răzvan Ciacâru, o marcă inconfortabilă“, album în colaborare (2016), „Constantin Munteanu, un observator fin, un analist profund“ (2020), „Fișe de dicționar, scriitori – Contemporan cu ei“ (2009). Trebuie amintită apoi seria de volume „Împătimit de lectură, cărți și autori“ (vol. I-IV, 2002-2008), urmat în anul 2021 de volumul al V-lea, cărți ce adună cronicile literare, recenziile, risipite, de-a lungul anilor, prin revistele Asachi, Antiteze, Conta, Apostolul, Melidonium și prin ziarele Ceahlăul, Monitorul, Realitatea.
Dincolo de munca trudnică, a avut șansa, așa cum mărturisea într-un interviu, „de a cunoaște mari personalități din domeniul literaturii, multe fiind invitate de mine cu prilejul organizării unor manifestări care s-au perpetuat până în prezent. Printre acestea amintesc Sadoveniana și Salonul de carte de la Piatra-Neamț (al doilea organizat în țară, după prima ediție a celui din București). Astfel am avut ocazia să întâlnesc pe Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Constantin Ciopraga, Alexandru Ivasiuc, Fănuș Neagu, pe cel care mai târziu avea să devină Patriarhul României, Teoctist și pe scriitorul Valeriu, devenit Mitropolitul Bartolomeu al Clujului. Lista ar putea continua...“.
Constantin Tomșa era deasupra grupurilor literare din urbea noastră, vârsta, experiența, știința de carte făcându-l să fie unamim apreciat; era prezent de fiecare dată la lansările din Cupola Bibliotecii Județene, comentând cu profesionalism opera care tocmai intra în „marea literară“.
Avea o înțelegere clară și distinctă a fenomenului literar din Ținutul Neamț, iar judecățile lui, exprimate și în articolele pe care le scria, deveneau de cele mai multe ori repere pentru cei ce doreau să se apropie de o carte sau alta, de o personalitate literară sau alta.
În ultimii ani, boala îl forța să se deplaseze cu greu, iar vederea îi slăbise. La câte o manifestare culturală, ne recunoștea și ni se adresa doar după ce ne auzea vocea.
Acum, a trecut Marele Prag, iar odată cu plecarea lui se stinge o stirpe de oameni vrednici, dedicați, dispuși să muncească mii și mii de ore, spre a lumina istoria literelor din Ținutul Neamț, spre a recomanda o carte, un autor. Într-o lume copleșită de informație, de viteză, de zgomot, de alergarea nebună spre ținte nedeslușite, Constantin Tomșa rămâne un model de vrednicie în cultură. Cine se va încumeta, călcându-i pe urme, să aducă la zi informația din opera sa capitală, „Un dicționar al literaturii din județul Neamț“, informație lăsată la nivelul anului 2014, și să publice o a doua ediție?
„Regretăm profund despărțirea definitivă în viața aceasta de omul Constantin Tomșa și transmitem condoleanțe familiei îndurerate! în Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu“ Neamț a rămas un loc gol ce nu va putea fi umplut, dar opera lui ne va însoți mult timp de acum înainte! Dicționarele realizate de Constantin Tomșa ne fac mai ușoară misiunea noastră de a realiza bio-bibliografia locală. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!“, a spus Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.