Cautare

Școala de vară „Micii detectivi de nesteMATE“

Școala de vară „Micii detectivi de nesteMATE

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează tabăra de vară „Micii detectivi de nesteMATE“, bazată pe competențe matematice în comunitățile care au arii naturale protejate.

Tabăra se adresează unui număr de 40 de copii de învățământ primar, din clasele I-IV, iar activitățile se vor desfășura la sediul central, în perioada 15-28 iulie 2022, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 13.00.
Participanții la tabără vor fi călăuziți spre perceperea învățării matematicii ca pe o activitate plăcută, evidențierea omniprezenței matematicii în univers, utilizarea materialului didactic intuitiv pentru vizualizarea și înțelegerea profundă a conceptelor matematice.
Sentimentele și gândurile copiilor mici sunt o reflectare directă a interacțiunilor nemijlocite cu mediul lor imediat. Însă noțiunea de interpretare a patrimoniului implică înțelegerea unui trecut care transcende orizontul experiențelor personale. Prin urmare, trebuie luat în considerare procesul de înțelegere a noțiunii de timp la copii, care sunt foarte curioși să învețe lucruri noi, dincolo de orizontul lor imediat, și să asculte povești pe măsura, comparația fiind o condiție esențială pentru a-ți manifesta uimirea față de acțiunile altor oameni sau ființe. Astfel, copiii pot înțelege sensul poveștilor despre evenimente sau persoane din trecut, corelând patrimoniul cultural cu propria experiență de viață.
Această școală de vară oferă cadrul de a lucra cu copiii de la nivelul de competențe matematice pe care îl au și nu cel pe care ar trebui să îl aibă. Fiecare copil, indiferent de vârstă și de clasa absolvită, va face parte din grupele: Inventatorii buclucași, Exploratorii magici, Cercetașii voioși, Vânătorii misterioși. Astfel, participanții la tabără vor parcurge 10 zile de activități matematice realizate prin investigare, îmbinate cu activități recreative sub genericul: Povestea geometriei, Domino cu animale, Bingo cu jucării și numere, Lista de cumpărături, Bancnote și monede, Unități de măsură etc.
Înscrierile se fac la Centrul de Informare Comunitară, la numărul de telefon 0233211524 (interior 114), e-mail : This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .
Participarea este gratuită.
Proiectul este finanțat de Fundația Noi Orizonturi, cu o valoare a grantului de 5.000 de lei.